Noi ungurii am moşteni ceva unic pe lume de la strămoşii noştrii. O reprezentare eurasiană, care s-a răspândit în tot Bazinul Carpatic, în plus, îl regăsim şi în unele regiuni din Italia (Napoli, Altomonte)! Este redarea grafică a legendei Sfântului Ladislau cu cumanul care răpeşte fata. E un sistem complex de simboluri, pe care l-au pictat în codicele şi bisericile noastre începând cu sec. al-XIII-lea până la prima jumătate a sec. XV-lea. Unele, componente orientale de origine stepică, au rămas în modelul bisericesc, şi se repetă unitar în scenele legendei. Figura centrală este regele Ladislau cel Sfânt, care serveşte ca model ungurilor şi secuilor, care poatră război în mod constant, şi luminează cu credinţa şi personalitatea lui Europa secolului al XI-lea.

Conducătorul vestit în toată Europa a servit, secole întregi, ca model de cavaler ideal de urmat pentru bărbaţi şi fata răpită a fost model de moralitate pentru femei, care, după mărturia frescelor, prinde un rol din ce în ce mai mare în momentul istoric (bătălia de la Chiraleş), iar schimbările sale îi dau un aer enigmatic în grupul de simboluri.

Frescele se află în număr mare în Ţinutul Secuiesc şi Ungaria de Sus (acum Slovacia), regiuni istorice ale Ungariei. Momentan putem întâlni aceste tipuri de reprezentări pe pereţii bisericilor a 70 de oraşe, din 8 ţări. Simțim nevoia unei diseminări adecvate a cunoștințelor, scopul nostru este să câștigăm generațiile mai tinere, abordând totodată şi cercetătorii ştiinţifici. Cu acest site dorim să comemorăm demn aceste simboluri uitate, şi dorim să prezentăm şi rezultatele noilor cercetări.

S-a efectuat o procesare de înalt nivel a picturilor murale încă din anii 1880 (József Huszka, Géza Nagy) şi cu o mare pauză, după anii 1980 (ex. Gyula László, Marcell Jankovics, Terézia Kerny, Mihály Hoppál, Mihály Jánó, Zsombor Jékely), până în 2008; au fost publicate cărţi ştiinţifice şi informative şi au îmbogățit istoria artei noastre cu studii excelente.

Mulţi cercetători excelenţi au analizat, din mai multe puncte de vedere frescele legendei Sfântului Ladislau. Deschizătorul de drumuri a fost profesorul Gyula László, probabil originea secuiască (Aldea, s-a născut în Scaunul Odorhei) l-a determinat să se implice mai mult în această temă, cunoştea foarte bine bisericile cu pictură murală. El a fost cel care în 1993, în cartea „A Szent László-legenda középkori falképei” (Frescele medievale ale legendei Sfântului Ladislau) a prezentat sistematic picturile murale cunoscute în acea vreme, împerună cu semnificaţiile lor şi sistemul de simboluri. El observase în reprezentări rădăcini orientale, le considera o comoară de model eurasian în care este prezent lupta dintre lumină şi întuneric.

Marcell Jankovics în 1987 a publicat cartea cu această tematică (Csillagok között fényességes csillag - Stea strălucitoare între strele), apoi în 2006, cu corecturile şi ajutorul profesorului Gyula László. Adevărat cercetător al simbolurilor, Jankovics trage concluzi interesante, printre care, faptul că picturile au conservat o adevărată mitologie „cerească”/stelară. Unele detalii ar putea reprezenta chiar şi constelaţii, şi în unele scene specifice putem vedea cicluri ale naturii (lupta lumină-întuneric, schimbarea anotimpurilor), virtuţile şi soarta umană (iubire-moarte).

În Ţinutul Secuiesc Mihály Jánó este cel care scrie monografie (Culori şi legende, 2008) despre istoria cercetării frescelor. În eseul său publicat în 2007 el observă că detaliile legendelor și cronologiilor sunt strâns legate de picturi. De exemplu, miracolul campaniei moldovenești menționată în cronica lui Thuróczy când regele Sf. Ladislau a înviat și în timpul bătăliei apare Fecioara Maria deasupra capului său. În opinia lui Jánó Mihály (haina/mantia) apare sters pe picturile din Mugeni. Cercetătorul trage o paralelă interesantă cu reprezentarea din arta occidentală, de ex. Scena „oferirii inimii”, care se vede bine în muraliile din Chilieni şi Armăşeni. De asemenea, este important să menționăm că figurile legendei Sf. Ladislau sunt plasate în registrele superioare ale bisericilor, în timp ce sub ele, imaginile sfinților creștini, martirilor sau chiar momente luate din viaţa lui Hristos, urmăresc într-o secvență analogică celor din legenda Sfântului Ladislau.

Zsombor Jékely, istoric de artă, vede cauza răspândirii imaginilor de pictură ca propagandă ale Casei Anjou. Este incontestabil că majoritatea frescelor sunt făcute în timpul domnirii regelui Carol Robert de Anjou și Ludovic I. (cel Mare). Aveau nevoie de soldatul militar al Casei Árpád, conducătorul Cavalerilor, a cărui înălţare legitimează puterea lor.

Lajos Vargyas și Mihály Hoppál au demonstrat legătura dintre motivele mitice, eroice ale popoarelor turcești din interiorul Asiei, tradițiile şamanului (șamanul țipând) și particularitățile maghiare (orientale) ale motivului de răpire a fetei și relaxarea ce pot fi asociate cu balada lui Anna Molnár.

Fundalul istoric al picturilor este bătălia din 1068 de la Chiraleș, pe care regele nostru Solomon și prințul Ladislau l-au purtat cu invadatorii pecenegi (cumani sau uzi după alte opinii). Numeroase surse medievale menționează bătălia, lupta cu cumanul care răpeşte fata şi victoria Sfântului Ladislau:

• Legendariul Anjou (1320-1340)
• Cronica Mügeln Henrik (1342-82)
• Cronica pictată de la Viena (1360-as évek)
• Poem din sec. XV.
• Cronica lui Johannes Thuróczy (1488)
• Cronica lui Antonio Bonfini (1497)
• Codex Érdy-kódex (1527)

Scenele pictate sunt în concordanţă cu Cronica pictată de la Viena acestea fiind exod (binecuvântare), luptă, persecuție, trântă, decapitare, odihnă-gândirea în sine. Fiecare scenă are un rol important, dar cercetătorii nu au găsit peste tot, fiecare imagine a legendei.

Picturile legendei Sf. Ladislau sunt un sistem complex de simboluri, care îmbină motivele antice, stepice, epice și idealurile sfinţilor creştini. În plus, este o mărturie a unei legende maghiare, care are caracteristici unice în Europa. Nu poate fi o coincidență nici faptul că aceasta este pictat de 41 de ori în 69 de locuri pe peretele nordic al bisericii și ocupă partea superioară a registrului, care este primul subiect care este comandat de aceste comunități.
Există multe paralele orientale care pot fi legate de scenele ciclului moștenit:

În regiunea Altai s-au găsit podoabe și catarame scitică, din sec. VI-I î.Hr., arată o paralelă strânsă cu scena de odihnă. Pe podoabe se află fata la baza copacilor cu un războinic cu capul în poalele sale, în spatele său un alt bărbat cu doi cai. Fata privește spre celălalt războinic. Ca și balada lui Anna Molnár în cultura maghiară, ea include răpirea și scena odihnei. Pe muraliile din Bántornya cunul este cel care se află în poalele fetei înainte de bătălie! Ca exemplu se poate vorbi şi despe rolul important al pomului vieţii, deoarece, după cum apar în spatele pesonajelor, ca formă, culoare și schimbările lor sunt în concordanță cu forma lui pinţului Ladislau și a cunului. Chiar și în reprezentarea Cronicii Thuróczy, există motivul pomului uscat, care simbolizează moartea cunului.

În nordul Chinei, podoabele din bronz găsite în regiunea Ordos (datat A.D.) are scene de trântă (cu pomului vieţii şi cai) foarte asemănătoare cu scena de trântă a lui Sf. Ladislau. Trânta şamanilor în formă de animale sunt cunoscute şi la popoarele eurasiane, cât şi în cercetările enogafice maghiare. Se poate observa pe mai multe picturi, faptul că şi caii personajelor principali se luptă (Ghelinţa), căror culori reprezină şi calitatea lor: albul e lumina, marou este întunericul. În Dârjiu se mai păstrează tradiţia orală, că de fapt se desfăşoară lupta dintre Lumină (Sf. Ladislau) şi Întuneric (cunul).

Pe un castron de agint de origine sodgdiană din Perm (momentan aflat în Muzeul Ermitaj, sec. VII-VIII) este reprezentat lupta şi proba de arme a nemuritorilor cu analogii la diferite detalii a scenei de persecuţie. În acea scenă unul dinre personaje atacă celălalt cu suliţa, iar acela răspunde cu arcul, dar niciunuia nu i se întâmplă nimic, armele se rup pentru că ei sunt invulnerabili. Săgeţile care cad asupra Sfântului Ladislau nu îl pot vătăma, şi degeaba îi străpunge cunul gâtul sau pieptul (pl. Ghelinţa, Chilieni, Kakaslomnic, Rimabánya, Karaszkó - ultimele trei din Slovacia) lupa continuă. Acesta este o luptă a eroilor şi a celor aleşi, cunoscută doar în cultura antică greacă şi cea stepică: Achilles – numai după tăierea tendonului poate învinge Sf. Ladislau.

Putem găsi relaţie şi în reprezentarea legendei Sfântului Gheorghe, răspândită în toată Europa, şi anume că suliţa pătrunde inamicul (dragonul), ca şi cunul, iar acesta la urma lui suflă foc. Pe muralii (Dârjiu, Kakaslomnic, Crăciunel) şi cunul apare cum suflă foc (sau deochi?), care cu culorile roşiatici scoate în evidenţă semnul diabolic. În ambele poveşti apare răpirea şi eliberarea fetei (de împărat). Amândoi eroi au cal alb şi primesc ajutor divin, în forma unui înger, Fecioara Maria, sau a unei arme sfinţite. Explicaţia legendei Sfântului Gheorghe este lupta dintre lumină şi întuneric, şi totodată ciclicitatea eternă a timpului, începutul unei noi primăveri.